Noi suntem părinții Irinei, Ana și Doru. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu 2 copii, Matei, în vârstă de 3 ani, și Irina, de 1 an.
Povestea Irinei a început încă din timpul sarcinii. În trimestrul al treilea, la o ecografie, medicul ginecolog a observat că ventriculul cerebral lateral drept avea dimensiunea de 10 mm – limita superioară. Am fost îndrumați către un alt specialist pentru o a doua opinie, iar la recomandarea acestuia, am efectuat un RMN fetal la 35 de săptămâni. Rezultatul a indicat hipoplazie parțială a corpului calos.
La naștere, Irina a primit scorul 8/9. Încă din primele zile de viață a fost urmărită de un medic neurolog pediatru. La 3 luni s-a observat că nu își susținea capul corespunzător și prezenta hipotonie, motiv pentru care ni s-a recomandat să începem kinetoterapia.
În ciuda tuturor eforturilor noastre de a o proteja, Irina a trecut prin numeroase îmbolnăviri, care au dus la vizite repetate la UPU și la internări. Medicii ne-au explicat că, din cauza hipotoniei, este mai vulnerabilă și predispusă la astfel de episoade.
Irina merge zilnic la kinetoterapie, alături de alte forme de terapie. Terapiile nu opresc evoluția bolii, dar sunt esențiale pentru a sprijini dezvoltarea ei și pentru a-i oferi șansa la mici progrese.
Ecografiile transfontranelare ulterioare, de asemenea, au confirmat faptul că corpul calos este subțiat. La recomandarea medicului neurolog, am făcut testarea genetică. Rezultatul a venit când Irina avea doar 10 luni și ne-a zguduit lumea: diagnosticul de Paraplegie Spastică de tipul 52. Este singurul caz din România și unul dintre cele doar 55 de cazuri la nivel mondial. Boala este neuromusculară și degenerativă, afectând grav atât mobilitatea, cât și dezvoltarea cognitivă. În unele cazuri, apar și crize epileptice – motiv pentru care Irina are în prezent un tratament specific.